Curs engleză pentru copii
Indiferent de vârstă, dezvoltarea educațională este un proces continuu care trebuie să se circumscrie noilor abilități agreate la nivel social. Învățarea limbii engleze este un „must” în societatea contemporană. Acest aspect este exacerbat și de utilizarea unei game variate de device-uri care sunt configurate la nivel de utilizare în limba engleză.
Pentru că studiile de specialitate ne arată că învățarea la vârste mici este mult mai accesibilă în comparație cu oamenii maturi, care pot deprinde mult mai greu anumite abilități și informații, ne-am gândit să proiectăm la Art Center Brașov clase în care se realizează curs engleză copii Brașov. Care sunt motivațiile?
Ei bine, învățarea timpurie a limbii engleze facilitează dorința copiilor de a explora și alte areale culturale, de a-și îmbunătăți vocabularul și implicit, de a-și forma în timp suficiente resurse lingvistice pentru a se integra în orice comunitate vorbitoare de limbă engleză.
Cu ajutorul unui curs engleză copii Brașov beneficiarii vor putea maximiza succesiv următoarele tipologii de avantaje: învățare rapidă prin joacă, o capacitate de concentrare mai mare, dar și îmbunătățirea memoriei, o dezvoltare a competențelor școlare, dorința de explorare a lumii și comunicare la nivel internațional, creativitate și interacțiune. Prin intermediul orelor mediate de către profesoară, cei mici se vor putea distra și învăța în același timp, totul într-un mediu propice dezvoltării cognitive. Engleza prin joacă nu este un curs monoton, ci trebuie să implice o serie de activități și interacțiuni care să sporească cunoașterea și mai ales, adaptabilitatea la vârstă.
Prin curs engleză copii Brașov ne-am propus să oferim copiilor un mediu plăcut de interacțiune în care să deprindă vocabularul limbii engleze și tehnici specifice de interacțiune. Cu instrucțiuni de specialitate îi învățăm pe beneficiari importanța diversității culturale și mai ales, modul de dialogare diferit care predomină de la o cultură la alta. Aceste abilități odată asimilate vor putea crea un viitor adult cu deschidere față de multiculturalitate, cu o capacitate extraordinară de a comunica fluent într-o limbă răspândită la nivel internațional.
De ce sa alegi Engleza prin joacă?
Experiența și expertiza profesorului de limbă engleză, adaptabilitatea acestuia la nivelul de vârstă al participanților la cursuri, dar și crearea unui mediu interactiv, axat pe joacă, toate acestea sunt doar câteva elemente pe care încercăm să le prioritizăm la Art Center Brașov. Prin totalitatea serviciilor pe care le punem la dispoziția clienților încercăm să ne adaptăm cerințelor de pe piață și să oferim experiențe inedite de învățare, înfrumusețare sau sport. Dacă tu, în calitate de părinte, îți dorești ca al tău copil să deprindă mai rapid tainele limbii engleze, cu siguranță înscrierea la un curs engleză copii Brașov îi va facilita învățarea prin joacă.
Suntem aici pentru starea ta de bine!
Noile generații au caracteristici extrem de versatile în ceea ce privește adaptabilitatea la un nou mediu de comunicare. Cu ajutorul unui curs engleză copii Brașov, copilul tău va putea deprinde încă de la o vârstă fragedă cuvinte utile în comunicarea în limba engleză, totul pentru a asimila mai ușor interacțiunea din această limbă.
Avantajele multiple ale unui astfel de curs constau pe scurt în: învățarea de la vârste fragede a unor termeni utili și asocierea lor cu situații practice, posibilitatea de a pune bazele comunicării internaționale, asimilarea abilităților de comunicare la nivel de grup, deschiderea viziunii spre areale culturale diferite, abilități sociale și creativitate în exprimare. Dacă și tu dorești ca al tău copil să beneficieze de astfel de abilități, înscrierea lui la curs engleză copii Brașov poate fi un pas util!
Dorești să faci parte din familia Art Center?
Programează-te acum!
Suntem specialiști în sănătate, comunicare și înfrumusețare! Am adunat într-o singură locație o serie de servicii care să vină în întâmpinarea copiilor, a femeilor și mai ales, a celor care doresc să se dezvolte armonios!